Eşti aici
Rugăciuni
-
Rugăciune pentru binefăcătorul tău
Dumnezeule al dragostei, Ţie sunt dator a-Ţi mulţumi pentru dulcele simţământ al dragostei şi ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce eşti izvorul tuturor bunătăţilor, revarsă binecuvântarea şi binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinsteşte şi îl iubeşte, peste robul Tău (numele). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viaţa muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor şi ai suferinţelor din viaţa lui.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea văduvei
Dumnezeul meu, plăcut-a voii Tale celei nepătrunse de mintea omenească să-l ia la Tine pe soţul meu. Grea este crucea ce mi-ai dat-o să o port. La cine însă voi căuta scăpare, fără numai la Tine, Cel ce eşti Apărătorul şi sprijinul atotputernic al văduvelor şi Părintele cel Atotbun al orfanilor! Ajută-mi ca unei neputincioase, hrăneşte-mă ca pe o sărmană şi mă întăreşte a face întru toate voia Ta cea sfântă!
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea unui soţ pentru soţia sa
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat o soţie ca tovarăşă nedespărţită a vieţii mele şi să-mi fie părtaşă soartei în timpul călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându-mi această fiinţă, din mâinile Tale mi-ai încredinţat-o, să-i fac fericirea şi să lucrăm împreună virtutea; că floarea frumuseţii, blândeţii şi a bunătăţii fiind însuşirile firii sale, totdeauna este supusă, prin însăşi firea sa, la felurite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea. Să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva dreptului cuvânt.
23 Iunie 2015
