cerc pastoral
-
Rugăciunea în familie și participarea la viața liturgică a Bisericii, tema cercului pastoral întrunit la Parohia Dăești I
La Parohia Dăești I, din Protoieria Călimănești, s-au desfășurat lucrările cercului pastoral-misionar, în prezența părintelui protoiereu Andrei Lucian Ionescu. După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele Eugen Ioan a susținut referatul cu tema „Rugăciunea în familie și importanța participării familiei creștine la Sfânta Liturghie și la viața liturgică a Bisericii”, evidențiind rolul familiei în transmiterea credinței, în formarea duhovnicească a copiilor și în cultivarea unei vieți întemeiate pe rugăciune, iubire și comuniune.
22 Octombrie 2026 -
Familia creștină – altar al iubirii și școală a credinței, tema cercului pastoral de la Parohia Mălaia
Familia creștină, binecuvântată de Dumnezeu și întemeiată pe iubire jertfelnică, rugăciune și fidelitate, a fost tema de reflecție a preoților reuniți în cadrul cercului pastoral desfășurat la Parohia Mălaia, în prezența părintelui protoiereu Andrei Lucian Ionescu, de la Protoieria Călimănești.
16 Octombrie 2026 -
Împreună-slujire şi activități misionare în cadrul Cercului pastoral-misionar Ocnele Mari
Viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe se constituie, în mod fundamental, ca spaţiu al comuniunii ecleziale, în care clerul şi credincioşii se adună „în acelaşi gând şi aceeaşi inimă” pentru a aduce laudă lui Dumnezeu. În acest orizont teologic şi pastoral se înscriu întâlnirile prilejuite de sărbătorirea hramurilor parohiilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Ocnele Mari.
2 Iunie 2026 -
„Responsabilitatea creștină în viața de familie”, tema cercului pastoral din Râmnicu Vâlcea
Tema „Responsabilitatea creștină în viața de familie”, prezentată de către părintele Ion Mihalache de la Biserica „Sfântul Dumitru” – Armată, miercuri, 1 aprilie, în cadrul cercului pastoral din Râmnicu Vâlcea, a evidențiat rolul esențial al familiei ca spațiu privilegiat de formare spirituală și morală în tradiția creștină.
1 Aprilie 2026 -
Cercul Pastoral Frâncești – prilej de comuniune liturgică și reflecție teologică asupra familiei creștine
Luni, 9 martie, în Parohia Mânăstireni din Protoieria Râmnicu Vâlcea, s-au desfășurat lucrările Cercului Pastoral Frâncești, eveniment care a constituit un moment de comuniune liturgică și de reflecție pastoral-misionară pentru cler și credincioși. Întâlnirea a reunit preoții din cercurile pastorale Frâncești și Băbeni, alături de numeroși credincioși, într-un cadru marcat de rugăciune, dialog și aprofundare teologică.
13 Martie 2026 -
Lucrările Cercului pastoral Băile Govora
Întrunirea cercului pastoral Băile Govora, desfășurată la Parohia Govora Sat, a evidențiat preocuparea constantă a preoților pentru intensificarea vieții duhovnicești a credincioșilor și pentru buna organizare a activităților pastorale din parohii.
13 Martie 2026












